La turneul de weekendul trecut de la Constanța, câștigat de Academia Hagi, cel mai bun jucător a fost declarat atacantul Alexi Pitu (12 ani). Puștiul este nepotul lui Adi Pitu, fostul mijlocaș de la Farul, Rocar, Dinamo sau Steaua din anii 90-2000, s-a născut în Germania și, pe lângă charismă, are calități care-l recomandă pentru postul de coordonator de joc.
Dreptaci, cu o lejeritate extraordinară de a scoate adversarul din joc printr-un dribling fin, Alexi a început fotbalul la șapte ani, la Academia Hagi. Antrenorul său, Costa Falină, îi prevede un viitor frumos: „Este atacant lateral, joacă în stânga și îi place să intre mult în centru. Are tehnică în regim de viteză, controlează foarte ușor mingea. Dacă ar fi să-i găsesc un tipar printre numele mari ale fotbalului european aș spune că seamănă cu Iniesta. Nu e genul care finalizează, ci care mai degrabă driblează”.
În ciuda caracterizării antrenorului său, Alexi a marcat nu mai puțin de opt goluri la etapa zonală de la Constanța. Nu a fost golgheter, pentru că unul dintre colegii săi, Luis Munteanu, a înscris de 10 ori.
Tatăl lui a jucat la Karlsruhe
Alexi are deocamdată doar cetățenia germană, dar tatăl lui spune că viitorul copilului poate fi foarte ușor legat de fotbalul românesc. George Pitu a jucat și el fotbal, fiind legitimat în Germania, la Karlsruhe între 1993 și 1995. „După 20 de ani de stat în Germania m-am întors în țară. La șapte ani, Alexi a intrat la Academie și sunt foarte mulțumit de cum se lucrează acolo, de atmosferă și chiar de unitatea grupului. Deocamdată el are 12 ani, este talentat, dar trebuie să muncească mult și să fie conștient de ce dorește. Iubește fotbalul mai mult ca orice și nu avem o idee preconcepută vizavi de țara pentru care va juca. Eu sunt român, mi-aș dori ca și el să joace pentru România, dar să vedem ce va fi în viitor”, a declarat George Pitu pentru ProSport.
La etapa zonală de la Constanța, Academia Hagi a câștigat toate meciurile, cu un golaveraj impresionant, 29-1. Puștii lui Costa Fălină au învins pe Junior Galați cu 5-1, pe Delta Tulcea cu 13-0, pe LPS Buzău cu 8-0 și, în finală, din nou pe Junior Galați cu 3-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER